constiinta tanarului Pierde Vara.

Ce faci?
Ce fac eu? Ce-ai facut tu?
Iar? Iar imi faci morala...
Pai?
Pai ce?
Pai meriti morala.
De la tine? De ce? De ce sa te ascult? Nu esti niciodata acolo cand hotarasc sa fac ceva. Niciodata nu esti acolo sami zici ca nuti convine ce fac sau ca vor urma consecinte nasoale.
Ba sunt mereu acolo, da tu nu ma auzi niciodata.
De ani de zile, de zeci de ani nu te aud niciodata tocmai cand imi dai sfaturi, nu?
Da.
Ce relatie de cacat avem.
Tu nu vrei sa te schimbi...
Nu vad de ce trebuie sa ma schimb.
Nu vezi pentru ca nu ma auzi.
Chiar daca te aud nu ma convingi.
Aici intervine Vointa. Eu nu vreau sa te conving de nimic.
Ea unde e?
Nu stiu.
Cheamo, strigo!
Cheamo tu.
Nu vreau.
Uite d-asta.
Deasta nu ma schimb? Ca nu vreau?
Si asta. Dar in principiu dasta nu gasesti vointa. Pentru ca nu vrei.
Dar vointa e responsabila cu vrutul nu?
Tocmai.
Si cei de facut?
Nimic. Io o sa te tot bat la cap din cand in cand iar cu vointa no sa te intelegi niciodata bine.
Si pot sa traiesc asa?
Sigur ca poti.
Dar nu prea bine nu?
Probabil ca nu. Familiarizeazate cu ideea ca no sa fii niciodata un cineva.
Poate pot sa devin cineva tocmai printro constiinta mai degraba ignorata si o vointa inexistenta.
Poate. Dumnezeu stie ca altii au facuto.
Ce? Eu nu cred in Dumnezeu.
Esti sigur?
Cum poti sa fii indoctrinata asa?
Tu esti indoctrinatul.
Dar eu nu cred in nimic.
Totusi constiinta ta are frica de Dumnezeu. Cum explici asta?
Nu stiu. Dar in cazul asta e mai bine ca nu te ascult.
Eu mereu voi intoarce celalalt obraz.
Ah, ce scarbosenie. Destul, destul!
Bine.
Promitemi ca vei fi cu mine mereu totusi.
Absolut mereu.
Chiar daca o sa ma urasti.
Chiar.
Mersi!
Oricand!